Demisiile din PPDD continuă. Senatorul Tudor Barbu a trecut la PC

Demisiile din PPDD continuă. Senatorul Tudor Barbu a trecut la PC
Publicat: 17/06/2013, 22:15
Actualizat: 31/07/2014, 14:12

Fostul lider al senatorilor PPDD, Tudor Barbu, și-a anunțat demisia din partidul lui Dan Diaconescu, în plenul Senatului, precizând că va activa în cadrul grupului parlamentar PC. Barbu este al treilea parlamentar PPDD care și-a anunțat plecarea, după cei doi deputațiIonuț Tănase și Răzvan Rotaru.

„Am plecat pentru că am considerat că este suficient cât am vorbit, trebuie să trecem și la fapte. M-a determinat să trec la PC negocierea unui proiect politic, o echipă în care să intru și proiect pe care domniile lor să-l agreeze. Eu am venit cu o propunere, ei au agreat-o și asta durează până armonizezi punctele de vedere, iar după ce am ajuns la un punct de vedere comun, am trecut la PC. Împreună am agreat un proiect politic social, economic pentru binele mai multor români. E momentul să trec la fapte”, a declarat barbu, pentru gândul.

Senatorul a fost nu doar un simplu membru al Partidului Poporului, ci chiar unul dintre fondatori. „Mă doar sufletul foarte tare”, a adăugat el.

Întrebat dacă a discutat cu Dan Diaconescu despre demisia sa, Barbu a evitat să răspundă.

„Nu comentez, astea sunt lucruri din intimitatea partidului”, a mai spus senatorul.

Senatorul a mai fost dat plecat din PPDD și la sfârșitul lunii mai, când actualul lider al senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu, a declarat că Barbu va părăsi partidul.

Cu toate acestea, Tudor Barbu a negat atunci informația, cu precizarea explicită că „deocamdată” nu va pleca din PPDD, refuzând să comenteze atunci când a fost întrebat când va demisiona.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Simona Halep renunță. Decizia luată de marea campioană a României
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×